CSSPP avizeaza noi entitati pe piata pensiilor
Noi companii au fost autorizate ca brokeri de pensii private, iar cinci noi fonduri au primit unda verde pentru a activa pe pilonul II, incepand cu 17 septembrie.
Lista fondurilor aprobate si a brokerilor avizati de CSSPP se mareste. Au beneficiat ieri de autorizarea ca broker de pensii private pentru desfasurarea activitatii de marketing al fondului de pensii administrat privat urmatoarele societati: Smart Broker, Time, OTP si TAK.
Tot ieri, 28 august, cinci fonduri de pensii private obligatorii au fost autorizate de catre Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, anunta institutia intr-un comunicat publicat pe siteul CSSPP.
Cele cinci fonduri autorizate apartin administratorilor de pensii obligatorii OTP, BRD, AIG, Interamerican si Prima Pensie. Astfel, numarul de fonduri avizate pana acum de CSSPP se ridica la 10, dupa ce cu exact o saptamana in urma au primit unda verde fondurile Allianz-Tiriac, ING, Aviva, BT Aegon si Generali.
Asadar, din totalul de 12 administratori autorizati deja pana la aceasta data, doar doi administratori mai asteapta autorizarea fondurilor de pensii obligatorii: Omniasig si BCR.
Urmatorul pas pe care administratorii autorizati trebuie sa-l faca, odata ce fondul a fost autorizat de CSSPP, este sa isi pregateasca forta de vanzare (agentii de marketing) pentru aprobarea de catre Comisie. De fapt, acesta este ultimul pas inainte de intrarea pe piata, programata pentru data de 17 septembrie.
29 august 2007